Un nou curs organizat de RABO: Prevenirea și stingerea incendiilor

O nouă ediție a programului educațional de management al facilităților, organizat de către RABO Academy împreună cu cel mai prestigios institut de specialitate din Europa, British Institute of Facilities Management (BIFM), s-a desfășurat pe parcursul a două zile, în datele de 13 și 14 mai 2015. Cursul de Prevenire și stingere a incendiilor a avut loc în incinta parcului de birouri West Gate.

Au participat peste 24 de persoane de la diverse companii, precum: HP, Siemens, Accenture, Infineon, Societe Generale, Unicredit, Ringier, WNS, Genesis Development și WFMC.

Cursul de prevenire și stingere a incendiilor a fost ținut de Stewart Kidd, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști britanici din domeniul prevenirii pierderilor. Pe parcursul ultimilor 15 ani, Kidd a fost implicat într-o serie de proiecte internaționale de mari dimensiuni, printre care se număra Burj Al Khalifa și The Shard (London Bridge Tower). În prezent, Stewart Kiss oferă consultanță companiilor mari de asigurări în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor, pentru proiecte precum Heathrow East și noul aeroport internațional King Abdulaziz din Jeddah, Arabia Saudită.

Scopul acestui curs a fost de a furniza managerilor de facilități și altor persoane care activează în domeniul prevenirii incendiilor informații și descrieri ale abilităților necesare administrării corecte a prevenirii incendiilor în sectoarele public, industrial și comercial. Cursanții au aflat cum să rezolve aceste situații într-un fel structurat și eficient financiar.

Academia RABO este o inițiativă a RABO, care își propune să ofere programe de educație la nivel de management pentru profesioniștii care activează în domeniul industriei imobiliare. Obiectivul RABO Academy este îmbunătățirea calității standardelor profesionale din industrie.

Memo EPF Member Boards – May 2014

Descarca aici documentul:

Memo EPF Member Boards – May 2014

Delegatia EPF – Intalnire cu oficiali ai CE, Brussels, 26 februarie

O delegatie a EPF condusa de domnul Liviu Tudor, Vice Chairman al EPF Managing Committee si Presedinte al RABO si de catre doamna Liz Peace, Chaiman al Comitetului pentru Guvernanta Economica din cadrul EPF si Chief Executive al British Property Federation, a participat in ziua de 26 februarie la sediul CE din Brussels la o intalnire cu domnul Joost Kuhlmann, DG Economic and Financial Affairs, precum si cu alti oficiali ai DG ECFIN si ai DG Regional Policy.

In cadrul intalnirii, delegatia EPF a evidentiat importanta urgentarii reformei privind legislatia amenajarii teritoriului si urbanismului in Romania.

Managing Committee EPF – 27 februarie 2014

Domnul Liviu Tudor, Presedintele RABO si Vice – Chairman al EPF, a participat in perioada 26 – 27 februarie 2014, la Brussels, la prima intalnire din anul 2014 a Managing Committee al EPF.

Detalii legate de principalele subiecte discutate cu acest prilej pot fi consultate aici.

Managing Committee Meeting EPF – 14 – 15 octombrie 2013

Domnul Liviu Tudor, Presedintele RABO si Vice – Chairman al EPF, a participat in perioada 14 – 15 octombrie 2013, la Brussels, la ultima intalnire din anul 2013 a Managing Committee al EPF.

Detalii legate de principalele subiecte discutate cu acest prilej pot fi consultate aici:

EPF Managing Committee Meeting & Annual General Assembly – 4 – 5 June 2013

Domnul Liviu Tudor, Presedintele RABO si Vice – Chairman al EPF, a participat in perioada 04 – 05 iunie 2013, la Milano, la intalnirea Managing Committee si la sedinta Adunarii Generale a Membrilor EPF.

Detalii legate de principalele subiecte discutate cu acest prilej pot fi consultate aici: