Un nou curs organizat de RABO: Prevenirea și stingerea incendiilor

O nouă ediție a programului educațional de management al facilităților, organizat de către RABO Academy împreună cu cel mai prestigios institut de specialitate din Europa, British Institute of Facilities Management (BIFM), s-a desfășurat pe parcursul a două zile, în datele de 13 și 14 mai 2015. Cursul de Prevenire și stingere a incendiilor a avut loc în incinta parcului de birouri West Gate.

Au participat peste 24 de persoane de la diverse companii, precum: HP, Siemens, Accenture, Infineon, Societe Generale, Unicredit, Ringier, WNS, Genesis Development și WFMC.

Cursul de prevenire și stingere a incendiilor a fost ținut de Stewart Kidd, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști britanici din domeniul prevenirii pierderilor. Pe parcursul ultimilor 15 ani, Kidd a fost implicat într-o serie de proiecte internaționale de mari dimensiuni, printre care se număra Burj Al Khalifa și The Shard (London Bridge Tower). În prezent, Stewart Kiss oferă consultanță companiilor mari de asigurări în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor, pentru proiecte precum Heathrow East și noul aeroport internațional King Abdulaziz din Jeddah, Arabia Saudită.

Scopul acestui curs a fost de a furniza managerilor de facilități și altor persoane care activează în domeniul prevenirii incendiilor informații și descrieri ale abilităților necesare administrării corecte a prevenirii incendiilor în sectoarele public, industrial și comercial. Cursanții au aflat cum să rezolve aceste situații într-un fel structurat și eficient financiar.

Academia RABO este o inițiativă a RABO, care își propune să ofere programe de educație la nivel de management pentru profesioniștii care activează în domeniul industriei imobiliare. Obiectivul RABO Academy este îmbunătățirea calității standardelor profesionale din industrie.