British Institute of Facilities Management, alaturi de RABO Academy, a sustinut in Bucuresti primul curs de calificare in domeniu

Primul program educational de management al facilitatilor organizat in Romania si sustinut de experti internationali acreditati in domeniu, a beneficiat de participarea a peste 19 cursanti, antreprenori din real estate, consultanti, manageri de proiect, controlori financiari si ingineri, cu responsabilitati in domeniul managementului de facilitati din sectoarele de birouri, retail si logistica din cadrul unor companii locale si multinationale precum Unicredit Tiriac Bank, Office Depot, Unirea Shopping Centers, Uil Casa, Arta Grafica si Genesis Development.

Cursul de introducere in managementul facilitatilor a fost organizat de catre RABO Academy impreuna cu cel mai prestigios institut de specialitate din Europa, British Institute of Facilities Management (BIFM).

Cursul a presupus o serie de module ce au oferit informatii despre principalele activitati ce tin de managementul de facilitati, precum planificarea spatiului, relocari, intretinere, eficienta energetica, implementarea de standarde de operare in cladiri si comunicarea cu chiriasii. Alte module au tratat probleme ce tin de indicatori de performanta, planificare si service level agreements (SLA).

Trainerii din cadrul BIFM care au sustinut cursul, Beth Goodyear si Gillian French, detin o experienta vasta in domeniu. Beth Goodyear are o experienta in managementul facilitatilor de peste 15 ani, responsabilitatile sale recente incluzand coordonarea departamentului de FM al hipodromului Ascot, precum si a unor bugete de operare si renovare de peste 200 de milioane de lire. Gillian French a activat in cadrul British Airways, unde a fost responsabila pentru bugete anuale de peste 70 milione de lire.

In Romania, peste 80% dintre cei care au responsabilitati din aria managementului de facilitati, ocupa alte posturi, unul dintre subiectele comune de discutie ale industriei de real estate vizand certificarea acestei profesii.

“Piata de management de facilitati este in plina formare in Romania, iar persoanele care activeaza cu aceste responsabilitati, au pregatiri diferite din punct de vedere profesional, astfel incat este foarte util sa fie instruite cu notiuni de baza, aplicabile in orice tip de companie si valabile in orice tara din Uniunea Europeana. Din punctul meu de vedere, cursul este valoros datorita participarii unor traineri externi, precum si din perspectiva dezvoltarii si specializarii ulterioare catre domenii ce fac referire la siguranta & sanatate, managementul contractelor sau buget si planificare. De asemenea, cursul este important prin faptul ca poti intalni persoane cu activitati similare si schimba experienta cu acestia”, a declarat Alexandra Malaies, Facility Manger in cadrul companiei Office Depot.